Cinci autobuze electrice circulă pe străzile din Zalău

9
1214

Cinci autobuze electrice din cele 20 promise de municipalitate circulă, de azi dimineață, pe străzile din Zalău. Acestea fac parte din gama celor de 10 metri. Alte cinci autobuze, din aceeasi gamă, sunt în drum spre Zalău, de la fabrica din Cehia, urmând să ajungă pană cel târziu mâine, spun reprezentanții Primăriei Zalău.

Cât privește cele zece autobuze din gama de 12 metri, acestea sunt în proces de fabricare, urmând să fie livrate în luna septembrie.

Proiectul care prevede modernizarea transportului în comun din municipiu și înnoirea parcului auto al SC Transurbis SA este finanțat din fonduri europene și are o valoare de 67.860.502 lei. Pe lângă cumpărarea celor 20 de autobuze, proiectul include achiziționarea stațiilor de încărcare, sistem de e-ticketing și Inteligent Transport Sistem.

Cele cinci autobuze electrice ieșite pe traseu azi dimineață, la prima oră, circulă pe liniile 1, 22 și 6.

9 COMENTARII

  1. Catre conducerea Transurbis! Sunt un pensionar cu o pensie nesimțita de 9500lei ( 2134 euro) Vrrau sa intreb daca trebuie să îmi cumpăr bilet ca ultimul amarastean cu salariu minim singurul gratuit?

    • Le-o fi cumpărat Ciunt cu bani de acasă. Drept e ca europeanul de Capâlnașiu nici așa n-o luat decât semafoare inutile că de la autobuze nu se câștigă comisioane

  2. In sfarsit apar comentarii realiste si faine. Semn bun. Nu mai apare postacul pensionar pesedist cu tot felul de injurii la adresa presedintelui si premierului (ala cu „Neamtu, Werner etc), fan al lui Dancila, Dragnea…
    Zicea un literat in viata ca pesedeul nu trebuie invins, ci starpit, strivit, cam asa ceva.

  3. asa oameni prost doar in filme mai vezi. Sa lauzi primarul ca afacut ceva e ca si cum ai aplauda ca iti da bancomatul bani. Bai idiotilor, ala ia o caruta de bani pe luna + spagi ca sa faca toate treburile astea. Nu e ca si cum noi suntem la picioarele lui, el e la picioarele noastre. BAGATI BINE LA CAP SI NU MAI VOTATI PSD!!! Trebuie exterminat acest partid si oamenii din el

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.