Asigurarea de locuinta: Ce acopera polita obligatorie si cea facultativa

Imagini cu locuinte inundate, gradini devastate, gospodarii distruse si oameni disperati ca si-au pierdut toata agoniseala. De ceva timp suntem in perioada ploilor abundente si a fenomenelor meteo extreme. 

rn

Se pot solicita despagubiri
Romanii afectati de capriciile vremii si care detin o polita de asigurare obligatorie a locuintei pot solicita despagubiri pentru pagubele provocate locuintei de dezastrele naturale. Mai precis, riscurile acoperite de polita de asigurare obligatorie (PAD) sunt, potrivit Legii nr. 260/2008, cutremurele, alunecarile de teren si inundatiile.
Sunt acoperite atat daunele provocate prin efect direct si indirect. Spre exemplu, un incendiu sau chiar o explozie declansate in urma unui cutremur sau a unei alunecari de teren.
Asigurarea obligatorie vizeaza exclusiv locuintele, nu si anexele, dependintele, dotarile si utilitatile nelegate structural de locuinta, anexele ce nu sunt destinate locuirii (garaje, magazii, soproane, grajduri, depozite etc.) sau instalatiile si amenajarile speciale (piscine, saune, instalatii solare sau eoliene etc.).
De asemenea, polita PAD nu acopera locuintele situate in zone cu interdictie de construire (de exemplu, in albia unui rau) sau locuintele incadrate in clasa I de risc seismic (cele cu bulina rosie).
Asigurarea facultativa
Pe de alta parte, in conditiile in care prin asigurarea obligatorie nu sunt acoperite decat cutremurele, inundatiile si alunecarile de teren, romanii care vor ca si alte riscuri legate de locuintele lor sa fie acoperite pot apela la asigurarea facultativa.
in functie de oferta fiecarei firme de asigurari si de bugetul alocat de fiecare persoana pentru asigurarea locuintei, acest tip de asigurare acopera nenorociri precum incendiile, vandalismul, inundatiile provocate de defectiuni ale sistemelor de apa sau chiar furtul bunurilor din casa. Asadar, odata cu asigurarea locuintei, printr-o asigurare facultativa se pot asigura si bunurile ce se afla in interiorul casei.
Asigurarea facultativa nu se poate incheia in absenta unei polite de asigurare obligatorie PAD, iar in cazul in care o persoana are doua polite de asigurare a locuintei (una obligatorie si una facultativa), plata despagubirilor se va face mai intai in baza politei PAD, urmand ca pentru diferenta de despagubire sa se apeleze la polita facultativa.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *