Bisericile de lemn din comuna Chiesd, doua comori arhitecturale cu valoare inestimabila

0
453

Judetul Salaj se poate mandri cu o comoara aparte: bisericile din lemn. Sunt atestate documentar peste 150 de exemplare. În prezent mai exista mai exista 92, din care 72 sunt clasate ca monumente istorice.
Doua dintre aceste bogatii nationale se gasesc in comuna Chiesd, ambele fiind monumente istorice: biserica de lemn din localitatea Chiesd si biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil” din Sighetu Silvaniei.
Sute de ani, cele doua asezaminte au primit credinciosii comunei, iar in prezent sunt o atractie pentru turisti. Fiecare constructie are povestea ei. Felul in care au fost construite, migala imbinarii barnelor de lemn in structuri rezistente care au dainuit peste timp, simbolistica decorului, picturile, toate sunt marturii ale simplității, tradiției, talentului si cucerniciei oamenilor acestor locuri.
Biserica de lemn din Chiesd a fost construită in secolul al XVIII-lea, iar legenda spune ca aceasta ar fi fort ridicata, initial, la circa 300 de metri de locul actual, de unde ar fi fost mutată pe butuci de lemn, fără a fi demontată. Doi ani a durat toata operatiunea, timp în care slujbele se făceau în locul unde se afla biserica.
Constructia este una aparte, spun specialistii. Absida are contur semicircular, lucru foarte rar intalnit la bisericile din lemn, rezultat din cioplirea arcuită a celor cinci randuri de barne care se prind cap la cap în cheotoare de tip carlig.
De altfel, in toata tara, doar 10 biserici din lemn au altarul realizat în formă ovală, cu ajutorul unor barne curbe, ceea ce le face cu adevarat deosebite. Munca mesterilor a fost una migaloasa, de la cautatul copacilor cu trunchiul gata incovoiat pana la taierea barnelor folosite pe fibră, pentru a nu fi nevoie de imbinari sau alte adaosuri de material.
În anul 1916, biserica a fost renovată, iar învelitoarea de sindrilă i-a fost înlocuită cu tablă galvanizată. In interior, bolta semicilindrica a încăperii este făcută din scanduri groase, prinse de cele trei arcuri exterioare prin cuie de lemn. Deasupra pronaosului se ridică turnul clopotniță cu foisor si 4 turnulețe. Pereții exteriori si usa de intrare sunt decorate cu motivul franghiei.
Deasupra intrării în naos se păstrează inscripția, pe alocuri stearsa de timp: „În toată această lume fie binecuvantat numele lui Dumnezeu. Ca oriunde vor fi unul sau doi adunați întru numele meu de pre tot locul sfant. Zugrăvitu-s-au această sfantă biserică în zilele înălțatului Impăratului nostru … si stăpanirii sale Domnului Bob Ioan prin mainile noastre cele de prea păcătosilor robi lui Dumnezeu Țiple Pop Ioan Zugravul din cinstita … de Dabacina numită … în 1796″.
Biserica adaposteste si cateva icoane valoaroase, pictate pe lemn, vechi de mai bine de trei secole.
Biserica de lemn din Sighetu Silvaniei pare sa fie si mai veche decat cea din Chiesd. Potrivit istoricului Petri Mór, biserica ar data din 1632 si ar fi fost adusă din satul vecin, Salajeni.
Cercetatorii spun ca, intr-un act al parohiei Sighetu Silvaniei, scrie ca biserica de lemn ar fi fost dăruită sătenilor de către baronul Zvinghi Gheza din Supuru de Jos,județul Satu Mare, la intervenția proprietarului satului, Kemeni Arpad. Conform acestei ipoteze, biserica ar fi fost adusă aici în anul1875.
In biserica s-au oficiat slujbe religioase pană în anul1995, cand a fost terminată biserica nouă. Desele restaurări au dus la înlocuirea barnelor mancate de vreme si au alterat putin forma inițială, dar fără a-i modifica planimetria si fara a-i stirbi din farmecul aparte. În perioada 1950-1952, biserica a fost tencuită în interior, ceea ce a dus la acoperirea picturilor.
Este construită din cununi de barne orizontale, încheiate în cheotori drepte. Turnul este delimitat prin scanduri, terminate în partea de jos cu elemente decorative, realizate prin traforare. Prispa de pe latura de sud a bisericii de lemn este simplă, ca si stalpii care o mărginesc. Îmbinarea contrafiselor, frumos modelate, a rămas cea originală, în cuie de lemn. Datorită proporțiilor reduse ale construcției, sunt doar două usi de trecere spre altar.
Administratia locala e mandra de cele doua comori arhitecturale si incearca sa le pastreze in cele mai bune conditii, chiar daca asta presupune eforturi financiare.
“Bisericile nu au fost niciodată uitate, ele sunt cele care vin în ajutorul nostru, al tuturor oamenilor, în relația cu Dumnezeu”, afirma primarul comunei Chiesd, Leontin Chis.
Edilul spune ca a reusit sa faca rost de finantare pentru a reabilita si a conserva cele doua biserici din lemn.
“Împreună cu preotul din Sighetu Silvaniei, Naghi Cosmin Marian, am reusit să obținem o finanțare de la Consiliul Județean pentru reabilitări la biserica din lemn din acest sat, obiectiv la care a contribuit si Consiliul Local si cetățenii din sat, iar acum, împreună cu preotul din satul Chiesd, Sabou Iulian Cosmin, pregătim documentele pentru obținerea unei finanțări pentru rebilitarea si conservarea bisericii din lemn din satul Chiesd, cele două biserici fiind monumente istorice”, spune Leontin Chis.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here