Avem medici de familie! Nu aglomerați UPU dacă nu e cazul!

6
2571

Sănătatea noastră și a celor dragi nouă trebuie pusă întotdeauna în cele mai capabile mâini pentru ca noi, părinții și copiii noștri să ne putem bucura de viață fără grija unor afecțiuni cronice care să ne pună în pericol integritatea și starea de bine.

Una dintre cele mai importante relații pe care trebuie să o construim și să o menținem este cea cu medicul de familie, chiar dacă, în vremurile în care trăim, lipsa de timp, teama de infectare cu Coronavirus și multitudinea de opțiuni disponibile ne fac să recurgem adesea la internet pentru sfaturi medicale și să alergăm la medicul specialist doar când simptomele ne sperie. Iar atunci alegem, de multe ori greșit, să ne prezentăm direct la Urgențe, aglomerând astfel locul în care chiar ar trebui să aibă prioritate cazurile grave.

“Ei bine, acest lucru trebuie să se schimbe”, spune medicul de familie Lucia Butura. Realitatea este că ajutorul cu adevărat prețios vine de la un medic de familie, fiindcă de-a lungul timpului acesta acumulează informații importante despre pacient, despre familia sa, afecțiunile cronice care pot avea cauze genetice, ne cunoaște istoricul medical și poate lua decizii privind nu doar simptomele și starea noastră de sănătate de acum, ci și analizele și afecțiunile din ultimii ani. Medicul de familie obsevă din timp schimbări ce ridică semne de întrebare, precum o tensiune arterială mărită, o valoare a colesterolului crescută, o scădere în greutate inexplicabilă.

“În situația în care ne aflăm acum, pacienții pot apela cu încredere la noi pentru că nu e bine să aglomerăm camerele de urgență ale spitalelor pentru o durere de spate, o viroză de sezon sau alte afecțiuni pe care le putem trata cu succes în cabinetele doctorilor de familie”, a precizat medicul Lucia Butura.

Drept exemplu, aflăm de la medicul de familie că, de la începutul perioadei pandemice, în cabinetul său au fost două cazuri confirmate ulterior cu Coronavirus în urma trimiterilor spre investigații specifice și testări.

Consultațiile la cabinetele doctorilor de familie se desfășoară în condiții de maximă siguranță sanitară, astfel că sunteți rugați să apelați cu încredere la medicii dumneavoastră pentru a nu pune presiune inutilă pe UPU, oricum aglomerată. Este important să înțelegem că acești medici au fost instruiți pentru a putea răspunde oricăror nevoi generale ale pacienților și că au abilitatea, pe baza istoricului nostru medical, să ne recomande investigații și tratamente potrivite.

“A fi medic de familie este o relație privilegiată de prietenie, afectivă, cu oameni cu care ai petrecut timp, ai împărtășit atât fericire cât și lucruri neplăcute…am urmărit de exemplu copii care apoi au devenit, ani mai târziu, părinți, la rândul lor”, spune Lucia Butura, medic primar medicină de familie.

Sfatul medicului este să vă protejați sănătatea prin măsurile sanitare recomandate acum în toată lumea, să purtați mască, să vă igienizați mâinile cât mai des posibil și să avem încredere că vom trece cu bine peste această perioadă de grea încercare.

6 COMMENTS

  1. Din martie, medicii de familie nu mai acordă consultații, vin la geam și -ți dau rețeta sau trimiterea. Lucică, pe cine vrei să prostești ?

    • Ce medic de familie???….nu.ti raspunde la telefon…iar daca o face intr.un final….te trimite la urgenta…la cabinet nu ai ce cauta….nu stiu care e rolul lor,de ce sunt platiti?oricum nu fac nimic tot la specialist te duci

    • De ce generalizati?Nu este adevarat.Eu sunt medic de familie si am consultat si in starea de urgenta si dupa,si acuma.Din contra am pacienti care prefera sa vina la medicul de familie decat sa mearga la urgenta de frica infectiei COVID19.

  2. Avem medici de familie care au obligația sa te sune inainte de ziua ta sa-ti ofere o trimitere pt niste analize generale(gratuite)….si niciodata nu o fac dar la ei apare ca ai fost,in cazul meu mii s-a schimbat 3 medici de familie …fisa mea s-a tot transferat unu la altu….nici macar nu stiu cum ii chema….sau arata-u….pt ca nu am avut nevoie de ei(toti la ciobanca ca si cabinet)…am trecut de buna voie la alt medic….unde mi-a arat la cate analize am cerut de la acei medici…si cate analize am.efectuat…..in ultimii 5 ani….,dar banii au incasat de pe urma mea….repet….ei sunt obligati sa va sune inainte de ziua voastra….nu e nevoie de cerere….daca refuzi e treaba ta….si atunci incepem.cu Avem medici de familie????buna asta….

  3. Care medici de familie? Cei care nu te lasa nici sa intri in cabinet? Care iti dau reteta pe geam fara sa te consulte??? Mai lasati-ne cu povestile…..

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here