Alianța USR PLUS Sălaj mizează pe o strategie electorală ieșită din tiparele clasice

7
428


Alianța USR PLUS Sălaj mizează, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, pe o strategie electorală ieșită din tiparele clasice.

Astfel, toți cei 10 candidați de pe listele pentru Camera Deputaților și Senat au marcat startul campaniei electorale prin intermediul primului miting digital din România, apoi, spre seară, au lansat o campanie metaforă, inedită: „Dragă Moș Nicolae…”

“Este o campanie out of the box, prin intermediul căreia îi îndemnăm pe toți sălăjenii să ne scrie ce își doresc pentru România, după 30 de ani în care nu am primit decât bote în ghetuțe. Și până și pe acelea ni le-au furat, cu ghete cu tot, cei pe care i-am ales și reales să ne reprezinte”, Cosmin Criastian Viașu, candidat al Alianței USR PLUS Sălaj pentru Senat.

“Este o campanie cu un mesaj profund, despre o Românie așa cum ne-o dorim fiecare. O Românie fără hoție, fără pensii speciale, fără defrișări ilegale, cu alegeri în două tururi, cu 300 de parlamentari, cu spitale de care să nu ne mai fie frică și cu școli pregătite să facă educație ca la carte. Și despre faptul că pe 6 decembrie această Românie poate deveni posibilă” Alin Prunean, candidat al Alianței USR PLUS Sălaj la Camera Deputaților.

Dată fiind criza sanitară, carantina din majoritatea zonelor urbane din Sălaj și grija pentru sănătatea sălăjenilor, campania electorală a Alianței USR PLUS Sălaj s-a mutat în această perioadă în zona online. Candidații au pregătit, pe lângă aceste campanii out of the box și o serie de dezbateri live, cu participare publică, pe teme de importanță majoră pentru întreaga comunitate sălăjeană, dar și prezentarea detaliată a celor 40 de angajamente USR PLUS pentru o Revoluție a Bunei Guvernări și pentru o Românie fără hoție.

Puteți citi mai mult pe www.usrplus.ro (p)

Comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”)
Cod unic de identificare: 11200021

7 COMMENTS

  1. Asa e Aline! O Romanie fara hotie(numai voi aveti voie sa furati, inclusiv la voturi, precum la Sectorul 1), fara penali, inafara de ai vostri etc.Lumea s-a cam lamurit ce este si cu voi.

  2. O Romanie fara psd, asta ne dorim! Fara Nosa, fara Militianul Pop Gheorghe, fara Dana Cota, cu familiile lor, fara ei si alti ticalosi ipocriti!

  3. Felicitari Cristi,sper sa reusesti, stiu ca politica este lumea vorbelor pe care electoratului ii place as le auda, eu la anii mei, sint omul rezultatelor concrete. Multe salutari parintilor ! imi aduc aminte cu multa placere de trecut.

  4. Lume… voi v-ati uitat la astia 2 in CV. Unul are facultatea lu peste facuta la privat si se da economist celalalt vorbeste putin si face mai putin. In partidele alea 2 e o debandada de nedescris. Amandoi astia is profesional 0. La Salaj USR si plus sunt varza. Ma duc cu Pnl.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here