Sondaj



RSS Feed

Aer apasator de butic in faliment la Zalau

21 Martie 2018

Zalaul nu si-a mai revenit din recesiunea economica izbucnita in anii 2008-2009. Criza pare mai prezenta ca oricand in orasul de la poalele Mesesului. Semnele crizei sunt prezente cat vezi cu ochii, nu doar in statistici si rapoarte. Comertul Zalaului a fost una dintre primele victime ale crizei economice din urma cu aprope un deceniu. Somajul, si asa la cote ridicate, a crescut si a ramas crescut, puterea de cumparare a scazut si a ramas lata, astfel ca multi comercianti n-au avut cum sa reziste sau sa-si recapete suflul, in lipsa de clienti care sa le treaca pragul. Ca intr-un lant al slabiciunilor, au urmat falimente dupa falimente, iar marfurile expuse in vitrinele luminate ale magazinelor au fost inlocuite peste noapte cu afise seci cu mesajul "Spatiu de inchiriat".

Suntem saraci, viciosi, bolnavi si datori

“n Zalau, singurele afaceri care au ramas bine pe picioare dupa criza, ba chiar au inflorit in ultimii ani, sunt cluburile cu "pacanele", magazinele cu haine second-hand, farmaciile, iar despre banci nu mai vorbim.
Nu-i greu de dedus ca daca atat de multi se imbraca de la second-hand suntem saraci. Daca jocurile de noroc prospera, e semn ca suntem viciosi. Din moment ce farmaciile se inmultesc, e clar ca suntem bolnavi. Bancile prospera, pentru ca suntem datori pana peste urechi si ne platim ratele.
“n rest, un vant urat de pustiu economic sufla prin Zalau.

Au aparut puzderie de vitrine goale

Asa se face ca multe spatii comerciale de pe bulevard si de pe strazile principale au ramas pustii, vestigii ale unei epoci in care eram mai multi si mai cu dare de mana. “n centrul orasului, dar si in cartiere, gasesti oricand un spatiu de inchiriat.
Pe stada Gh. Doja, de pilda, la parterul blocului D38 functionau un ABC, o farmacie si un magazin de instalatii sanitare. De aproape doi ani de zile, cele trei unitati sunt inchise. Adica desfiintate. “mi spunea cu timp in urma patronul magazinului de instalatii sanitare ca nu mai suporta chiria de 12 euro pe metru patrat impusa de "Sarmis", proprietarul spatiului. La cincizeci de metri mai sus de blocul D38, un alt parter, in jur de 100 de metri patrati, este liber. Mai jos, langa agentia loto, doua spatii libere cu afisul "de inchiriat" nu sunt deranjate decat de paianjenii dinauntru.
La Galeriile Meses, alte spatii generoase sunt de inchiriat, si la parter si la etaj. <

Aer apasator de butic in faliment la Zalau
br />Pana si Vera Pizza, de langa Scala, si-a facut bagajele.
Am dat doar cateva exemple de spatii situate pe bune vaduri comerciale, dar ramase libere. Din cauza lipsei de cumparatori si din cauza preturilor mari la chirie, pentru ca proprietarilor nu le vine la socoteala sa mai lase.

Atmosfera de Cernobil in Hala agroalimentara
si aer de Hiroshima si Nagasaki in mall-ul vecin

Nu putem sa nu amintim de Hala agroalimentara din buricul Zalaului. Raionul destinat producatorilor agricoli este bantuit din cand in cand de cate o babuta cu doua cununi de ceapa si doua legaturi de morcovi. “n schimb, centrul halei este animat de comercianti. La parter. Pentru ca la etaj bate vantul a pustiu. Sunt 24 de spatii comerciale si nici unul nu e ocupat. Au fost la inceput, dupa inaugurare, doua macelarii si paine de la "Sandana", dar au renuntat. Locul e "populat" cam ca Cernobilul dupa accidentul nuclear. Nema clienti. Nu urca la etajul halei nici dracu. Pai, cine mama-sa la pus sa se mute la Zalau? Nu stia ca-i saracie?
Din capul locului a fost gandita prost aceasta hala. Si consecintele se vad. Vecinul halei, adica mall-ul, nu-i nici el asaltat de cumparatori, asa cum a crezut investitorul ca va fi, din moment ce s-a instalat pe fostul targ din centrul Zalaului. Preturile in mall sunt de 10-12 euro pe metru patrat; nu-i apetisant pentru comercianti la putinii clienti. Patru spatii comerciale sunt de inchiriat.

Sa vina vara – poate ne mai intremam

Acum, cand iarna asta nu se da batuta, trec pe langa vitrinele goale ale magazinelor cu usi baricadate de lacate si-mi zboara gandul la pustietate. Tot acolo imi duc gandul si strazile cu gropi pline de apa, cu blocuri de pe care se desprind petece de tencuiala, cu cersetori zgribuliti. Astept sa vina vara, poate se va dezmorti si Zalaul, poate vom vedea gropile astupate cu asfalt la punga, poate vom vedea blocuri macar vopsite, poate edilii vor iesi din hiberare.

Vizualizari 3663
Comentarii articol

>

in 21 Martie 2018 1:41

Asta e din cauza ca puterea de cumparare e mica "multumita" politicienilor salajeni care nu se ocupa de atragerea de investitori ca sa creasca venitul de trai, ci se ocupa de afacerile proprii si fura enorm din banul public al nostru al contribuabililor.Nu le pasa fiindca viermii politici sunt la adapost pe functii bine platite.

>

in 21 Martie 2018 7:19

Zalaul este in faliment.In 10 ani vor mai fi doar tigani,pensionari si administratia.Oras fantoma.

>

in 21 Martie 2018 7:39

Am avut o firma de constructii cu 5 angajati. Nu mai este. Nu am mai rezistat. Ca mine mai am vreo 3-4 cunoscuti care au avut angajati. In total vreo 40-50 de angajati nu mai lucreaza. Au plecat din tara sau stau pe somaj. Multumim dinninima partidului...

>

in 21 Martie 2018 8:20

De unde putere de cumpãrate? Din salarul de mizerie de 1100 de lei? Adicã aproape 250 €??

>

in 21 Martie 2018 8:38

Daca tot va simtiti saraci domnilor ziaristi de la GSJ, cautati-va un loc de munca mai bun! Hala si mall-ul nu reflecta o situatie sociala asa cum o prezentati voi. Voi reflectati doar un punct de vedere al PNL, pe care cu fiecare rahat de ocazie posibila, il promovati cu abnegatie si obedienta.

>

in 21 Martie 2018 8:40

Pai ilustrul Radu Capalnasiu a proiectat-o asa mare si incapatoare. A stiut doar de dinainte cam cati comercianti sunt acolo. Oricum au fot mereu mai multi comercianti si oameni in piata la Astralis.

>

in 21 Martie 2018 8:48

Situația din hala agroalimentara, "mall-ul" și spațiile comerciale goale reflectã situația financiarã și locurile de muncã "bine platite" ale zãlãuanului

>

in 21 Martie 2018 9:16

D.nu cu firma de constructii cum se explica ca eu caut de sase luni meseriasi pt lucrari de renovare si toti sunt full? Sa inteleg ca nu mai merge cu firma in schimb la negru cat cuprinde ?

>

in 21 Martie 2018 10:26

Primarul ciont cel mai bun, stinge lumina comunistul. Un mincinos, dupa doi ani la primarie orasul e mai rau si o sa fie si mai rau, jale Salajul asta, o gasca de hoti traiesc bine pe seama saraciei. Rusine ma taraturilor, jigodii de teleorman.

>

in 21 Martie 2018 12:40

Pizza Vera s-a mutat în Porolissum!

>

in 21 Martie 2018 12:45

Fratilor,nu mai rostiti numele de Ciunt!nu are rost,asta ii ajunge la genunchi la Capilnasiu,si la propriu si la figurat,Daca ar fi acuma Capilnasiu la primarie nu vedeati voi orasu sa arate in halu asta!eu nu am vazut asa ceva cat a fost Capilnasiu primar.in afara de niste spatii cu flori si niste trotuare asta nu o facut nimic.Si alea facute din banii pe care i o lasat Capilnasiu in bugetu primariei.Radule fa cumva si haide inapoi,eu cu cati zalauani am vorbit,toti o zis sa revii

8:38 cu 8 :40>

in 21 Martie 2018 12:53

No ,te-o pus sefu din primarie la comentarii ?Hai ca minten ii ora 15 si vi se gata programul.Da i-ai facut la sefu cumparaturile pe ziua de azi?Si uite asa mai trece o zi in care tai frunze la caini ,baiul ca o faci pe banii nostri ai contribuabililor .Vi s-a gata si voua "gazul" peste cateva luni si om vede atunci de unde foc va vor mai da salariile alea nesimtite.

>

in 21 Martie 2018 13:40

Firmele dispar din cauza impozitelor mari si salariile sunt mici pentru ca statu le impoziteaza cu 40% astfel daca ai un brut de 4200 in mana primesti undeva pe la 2300 2400 si uni s-au saturat sa munceasca sa fie jegmaniti ca sa aibe bugetarii salarii exagerate pensie speciala si bani de furat

>

in 21 Martie 2018 14:26

Hala agro-alimentara si mall-ul nu definesc nivelul de trai al zalauanilor,fiindca adevaratul,,comert''se desfasoara in Kaufland,Penny Marked,Lidl,Profi,Carrfour!!!Sunteti jurnalisti de 2 bani daca numiti aceste,,lanturi''de magazine cu de toate si vesnic pline de cumparatori,,,buticuri''!!!\r\n\r\n

>

in 21 Martie 2018 14:34

Si Căpâlnășiu a tras focul numai sub oala lui

POVESTI...>

in 21 Martie 2018 15:25

ADEVARATA PROBLEMA A SALAJULUI E UNA DEMOGRAFICA,MAJORITATEA CELOR CARE PUTEAU SA FACA CEVA AU PLECAT. IN VEST,CLUJ,BUCURESTI...ETC.AU RAMAS PENSIONARII..SI BUGETARII...SI CEVA FIRME DE LA CEAUSESCU CHIAR DACA AZI AU ALT NUME.CLASA POLITICA NU I A INTERESAT IN A FACE CEVA PENTRU OAMENI..LA EI TREABA ASTA ERA IN A PUNE IN FUNCTII LA INSTITUTII PILELE SI OAMENII LOR.COMERTUL E ASA CUM E...CINE ARE BANI MERGE LA POLUS..CINE NU...LA SECOND.PIATA ASA A FOST GANDITA NU PETRU PRODUCATORI...OR ZALAUANI CI PENTRU ALTII.TAXELE TREBUIAU SA FIE MODICE CU CONDITIA SA FIE PRODUS IN SALAJ....MERITA SI PENTRU MANCARE BIO PE CARE O MANCAU SALAJENII...NU DE LA TURCI POLONEZI OR LATE TARI....VANDUTA DE INTERMEDIARI..LA ZALAUANI TOTUL E INTRE PSD SI PNL...EU GREATA AM DE TOTI...SUNT SLABI SI FARA VIZIUNE.SALAJUL MAI RESPIRA PE PENSIILE LUI CEAUSESCU SI PE CEEA CE S A FACUT IN VREMEA LUI.CEI NOI AU FOST IMPOTENTI SI INCAPABILI A NE CARMUI IN A NE FACE SI NOI SA FIM CEVA PE HARTA ECONOMICA A TARII.PACAT CA GENERATII DE SALJENI SE NASC IN TOATA EUROPA..UITAND INCET INCET DE UNDE AU VENIT.SUTE DE CASE LA TARA SUNT DE VANZARE ..PAMANTURI IN PARAGINA...ASTA E SALAJUL DE AZI...VITORUL NU IL CLADIM CU DIVINO SI CLUB SEVEN...UNDE E CATE UN OM DE VALOARE MAI E SI CEVA IN BUNA ORDINE LANGA EL.NU AM SA DAU NUME SA NU VAD UNII FRUSTATI CA SAR...DAR MAI AVEM..IN ECONOMIE,SPORT,CULTURA...ETC...CATE O LICARIRE...

>

in 21 Martie 2018 16:44

Bla bla bla!!! Totul se rezumã la venit!! Ce așteptãri sã ai când foarte multe salarii sunt 1100 lei????

>

in 21 Martie 2018 21:22

Mallurile din Cluj sunt pline de zalauani in weekend... Activia Mall asta din Zalau nici macar nu are program duminica, magazinele sunt cu produse slabe la suprapret, nu are rost sa mai povestim. Strazile din Zalau sunt goale duminica, pustii,unde-s zalauanii fara bani????? In Vivo, Iiulius, etc., Nympheea, Aquastar, Tasnad... Aici nu ai ce face, orasul moare pentru ca nu exista interes din partea politicienilor (care doar fura si isi angajeaza neamurile) si investitorii se feresc de mediile astea putrede, nesigure.

>

in 21 Martie 2018 21:59

Subscriu\r\n

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.