20 de sălăjeni vindecaţi de COVID-19 au donat plasmă

0
339
plasma


Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj a efectuat până în prezent 20 de recoltări de plasmă de la persoane aflate în convalescenţă în tratamentul pentru COVID-19.

Potrivit directorului Centrului, Cristina Ilieş, nu toate donările de plasmă se pretează a fi utilizate în tratamentul anti-COVID, multe din ele fiind necorespunzătoare din pricina numărului insufient de anticorpi.

De exemplu, din 15 probe de plasmă analizate, doar patru au fost validate pentru tratament, fiind trimise la unităţi medicale din Cluj Napoca.   

Terapia cu plasmă recoltată de la persoane aflate în convalescenţă în tratamentul COVID-19 este utilizată şi în România, după ce ea a avut rezultate bune în SUA.

La spitalele din Sălaj încă nu se realizează astfel de tratamente, însă prefectul Virgil Ţurcaş a precizat, recent, că au fost deja iniţiate demersurile în acest sens.

Pot dona plasmă convalescentă cei care s-au tratat de COVID-19 în spital şi au biletul de externare, la 14 zile de la confirmarea vindecării, dar şi de cei care s-au tratat acasă. Aceştia pot dona plasmă la 14 zile după încetarea perioadei de izolare, în cazul în care sunt în evidenţa Direcţiei de Sănătate Publică, sau la 28 de zile după un test PCR pozitiv, realizat la o clinică privată, fără a fi luat în evidenţa autorităţilor. De asemenea, cei asimptomatici, dar confirmaţi ca pozitivi printr-o testare rapidă, efectuată voluntar, pot dona la minim 14 zile de la data efectuării testului.

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină subliniază faptul că cei care donează plasmă convalescentă trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de sănătate ca cei care donează sânge.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here