Victimele colaterale ale carantinei: comercianții din piețe și proprietarii sălilor de fitness

7
2140


Pe o vreme ploioasă și rece, piețarii sunt nevoiți să-și vândă marfa la standurile amenajate afară, în fața halei Pieței Agroalimentare Centrale din Zalău. Comercianții s-au declarat nemulțumiți de această măsură încă din momentul în care a fost anunțată de autorități, doar că părerea lor nu a cântărit suficient. Cum la Zalău s-a instalat deja frigul, orele întregi de stat în picioare, în condiții vitrege, își spun cuvântul iar oamenii sunt extrem de supărați și se simt batjocoriți. Decizia autorităților de a închide piețele e de neînțeles pentru ei deoarece “hala noastră este una mare, aerisită, avem geamuri peste tot, inclusiv sus și nu știu dacă în zilele bune suntem 50 de oameni, cu clienți cu tot”, ne-au spus, vineri la amiază, producătorii.

“Ne chinuim un an de zile să facem și uitați …ne-au dat afară. Nu e bine, trebuie sa trăiască toată lumea. Sunt oameni care au muncit la recoltele astea, care sunt. Sunt muncite și sunt toate naturale! Și ce facem,le dăm la gunoi?”, întreabă o doamnă în vârstă, zgriburită de ploaia măruntă. Dumneaei e de mai aproape, din Valea Miții, dar sunt producători care vin din Crasna, Meseșeni sau alte localități aflate în apropierea municipiului.

“E cam rău tot ceea ce se întâmplă. Trebuie să te duci tocmai la supermarket ceea ce nu prea e în regulă. Marfa e mult mai proaspătă în piață și-ți convine. Și noi avem nevoie de fructele și zarzavaturile noastre proaspete. De ce să facem profit la străini?Credeți că alea sunt mai bune decât produsele lor? Trebuie cumpărate de aici, de la de-ai noștri, care produc la țară”, ne-a spus un pensionar, cu un zâmbet amar pe chip, venit la cumpărături.

“Noi trebuie să ne continuăm viața. Purtăm mască, purtăm mănuși și ne scoate afară! E drept că ne aduc ceai cald în fiecare zi dar credeți că e destul? Credeți că venim aici de bine ce ne este? Trebuie să trăim și noi cumva, să avem ce pune pe masă” , măsrturisește un alt comerciant.

Între timp, mai bine de 20 de oameni stau aliniați în ploaie și așteaptă cuminți să li se permită intrarea într-un supermarket pentru cumpărături. Situația nu este singulară, aceasta repetându-se aproape zilnic, cam la toate marile magazine, unde numărul cienților e limitat la 30 la sută din capacitate. Un client nemulțumit, ultimul sosit la coadă, se așează la rând și are o rugăminte pentru noi:”Trimiteți, doamnă, pozele astea și domnului Arafat, să vadă în ce hal am ajuns. Sper că e mândru de felul în care ne-a supus și dezumanizat!”

În prima parte a lunii noiembrie, autoritățile au luat decizia de a închide piețele agroalimentare, producătorii și comercianții fiind mutați în spațiu deschis, adică în aer liber. Legat de această problemă, Primăria Municipiului Zalău a trimis o scrisoare deschisă către premierul Ludovic Orban, prin care solicită ca funcționarea piețelor agroalimentare să fie permisă în spațiu închis, cu respectarea condițiilor de siguranță și regulilor sanitare impuse.

Sălile de fitness au fost obligate să pună lacătul pe ușă

Dacă frizeriile și saloanele de înfrumusețare au primit dreptul de a funcționa, sălile de fitness sunt în continuare închise în Sălaj, în localitățile carantinate. Proprietarii sălilor de fitness au făcut front comun și au înaintat o petiție către autorități, inițiată de soții Anca și Arnold Schlachter, personal trainers și manageri ai unei astfel de afaceri.

În opinia lor, argumentele pentru închiderea sălilor de fitness sunt discriminatorii și mai mult decât contestabile din punct de vedere legal. Măsura e considerată un abuz din partea autorităților, deoarece s-au respectat cu strictețe măsurile sanitare și de igienă dinainte de instituirea carantinei.

“La noi la sală am funcționat mereu pe bază de programare, am introdus purtarea măștii cu săptămâni înainte de declanșarea carantinei, am cumpărat dezinfectanți…fiecare sportiv își dezinfecta aparatul după fiecare exercițiu, după fiecare eșantion de persoane aeriseam câte o jumătate de oră și aspiram pe jos, în speranța că toate acestea ne vor permite să funcționăm oarecum, chiar dacă la capacitate mai redusă”, spune Anca Schlachter.

Nemulțumirea antrenorilor e cu atât mai mare cu cât au de plătit chirie pentru spațiu, rate pentru aparatele cumpărate în februarie, iar dacă nu se va schimba ceva, oamenii din acest sector de activitate se vor afla la limita subzistenței financiare.

Antrenorii vorbesc, de asemenea, despre vinovăția morală a celor care ignoră cu bună știință educarea oamenilor și obstrucționează îndreptarea acestora către sport, un obicei sănătos care stimulează imunitatea și fortifică organismul.

“Promovăm sportul. Mereu le spunem clienților că o minte sănătoasă e bine să locuiască într-un corp la fel de sănătos. Și încurajăm oamenii să vină la sală. Câte cazuri de Covid-19 au fost în sălile de fitness? E trist că în continuare, în numele combaterii Covid-19, sunt adoptate aceste restricții inexplicabile. Vorbim despre măsuri care nu contribuie cu nimic la menținerea sănătății. Ba din contră!”, spune antrenoarea.

Studiile medicale au constatat o recuperare mult mai rapidă și o convalescență redusă în cazul persoanelor care practică sport și se hrănesc echilibrat. În plus, sunt persoane care au anumite probleme medicale și sportul le este de foarte mare ajutor.

“E nedrept ca pe bulevard să găsim și acum magazine de haine, de pantofi deschise, oameni care probează, și sala e închisă! Aici am avut condiții super ok, s-a respectat distanțarea, dezinfecția, ni s-a luat temperatura și totuși nu ni se permite să facem sport. Eu am o condiție medicală, acondroplazie. Imaginați-vă dumneavoastră că nu mă puteam apleca să-mi leg șireturile singur și, după două luni de antrenament, am mobilitate foarte bună și am reușit să fac asta singur! Eu sunt dependent de sport, îmi îmbunătățește calitatea vieții”, spune Florin Codrin Boldor.

“Am început sala în urmă cu aproximativ 5 ani, cu dorința de a slăbi. Am și reușit acest lucru într-un mod fabulos și, odată cu trecerea timpului, am început să iubesc sportul la propriu! Sportul modelează și mintea, nu doar corpul. Mă nemulțumește teribil faptul că în situația pandemică în care ne găsim, în loc să ne bazăm pe întărirea imunității corpului făcând sport, sălile sunt închise dar, în schimb, lăsăm deschise mall-urile și supermaket-urile cu sute de oameni în interior” ,spune și Daniela Rus,o altă clientă a sălii de fitness.

Un răspuns la petiția inițiată de soții Schlachter a venit din partea Prefecturii Sălaj, dar nimic concret.

“Vom face imediat demersurile necesare astfel încât propunerile dumneavoastră să ajungă la organele abilitate și să fie introduse în viitoarele măsuri care vor fi necesare în contextul situației epidemiologice existente”, scrie în răspunsul primit de la Instituția Prefectului.

Zalău, Jibou, Cehu Silvaniei și Crișeni sunt în carantină până în data de 3 decembrie, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.

7 COMMENTS

  1. N-am nimic cu nimeni. Imi doresc ca nici un mic afacerist sa ajunga la faliment. Insa!!! Un lucru foarte important de subliniat!! De ce, oare, voi doi, nu ati facut galagie atunci cand s-au inchis pietele? Saracii oameni batrani de la tara traiesc de pe o zi pe alta cu cate un morcov si un cartof vandut in piata. De ce nu ati facut galagie pentru redeschiderea frizeriilor si saloanelor de infrumusetare? Aia nu trebuie sa traiasca ??? Din pacate asa suntem noi, oamenii, doar atunci cand ne ajunge cutitul la os facem galagie. Ne pasa doar de noi nu si de restul. Pana nu au inchis si salile de fitness nu am auzit nimic din gura voastra, Domnule Arnold si Doamna Anca, cu toate ca detineti unde site de presa, nu v-ati sinchisit sa faceti un pic de galagie pentru bietii pietari care traiesc de pe o zi pe alta. Acum ca v-au inchis sala de sport repede faceti galagie si mobilizati populatia.

    Repet, nu imi doresc sa ajunga nimeni in faliment, imi doresc sa vi se permita sa va redeschideti sala, insa fiti SOLIDARI cu toti cei care au probleme de genul acesat, nu doar cand va ajunge cutitul la os, si nu luptati doar pentru binele vostru!

  2. Completare la postacul A . In ROM-manelia colonie nemteasca si a altor tiranii , peste 18 milioane de cetateni sunt victime directe/colaterale ale celor doi alogeni (neamtul Werner si ungurul ORB(an) , straini de tara/popor , etalandu-si permanent prostia infinita/incurabila !!!

  3. Pentru A si pentru Mircea ,unul si acelasi bugetar imputit pesedist. Intreaba l pe ciolacul vostru si pe Aldolahul întâiul penal al României, Dragnea de Teleorman ,de ce suntem fără cele 5 spitale regionale ,fără zeci de mii de km de autostradă, fără…fara…tot ce a promis tăticule vostru dracnea in 2016 ,în ” faimosul” program de guvernare al PSD, din ” scoarță în copac cu capul “. Nemernici bolșevici ce sunteti !

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here